Aleg sa fiu parinte suficient de bun!

Am făcut acum ceva timp câteva seminarii de formare în psihoterapie de familie. Unul din exerciții presupunea să vorbim despre părinții noștri. Bineînțeles că în acel moment mi-a trecut prin creieraș tot ceea ce am să le reproșez părinților mei. Înainte să deschid gura unul dintre psihoterapeuții care ne supervizau ne-a spus simplu și fără o intonație deosebită: rolul părintelui e să te aducă  la vârsta la care poți avea grijă singur de tine!!!!!!!! M-am gândit un pic și mi-am dat seama că așa este. Părintele care te-a făcut/născut și-a asumat datoria să aibă grijă de tine până la vârsta maturității, când te poți îngriji fizic, când ai dreptul să muncești și te poți întreține, când ar trebui să ai maturitatea de a întemeia propria familie, când poți să repari eventualele probleme psihice pe care le-ai căpătat. Puține țări creează dependența copilului de părinții săi pe care o creează cultura română. Creăm copii handicapați psihic, care nu au încredere în forțele proprii, care să rămână sub fusta noastră și la maturitate (facultăți plătite de părinți, care se sacrifică la sânge pentru ca al lor copil să facă una din faultățile mediocre sau submediocre românești, nunta plătită tot de părinți, care apoi îi gazduiesc pe copii, care vin cu ei de mână la 30 de ani să se angajeze, pentru că lor le e rușine să vorbescă pentru ei, ș.a.m.d.).

Nu vreau să mă îndepărtez prea mult de subiect. Așa cum zicea o mămică pe care o urmăresc, blogosfera mămicească este într-o stare beligerantă de necrezut. Adepții lăsatului copilului să plângă sunt făcuți cu ou și cu oțet de tabăra adversă. Nu îmi dau seama cum și când și cine a hotărât că varianta pe care o aplică este cea mai bună, că teoria pe care o urmează este singura care trebuie urmată, că metoda pe care o aplică nu are cusur. Se creeaza un pat procustian al parintelui care nu-si pierde niciodata rabdarea, care nu e niciodata obosit, care nu ridica vocea si/sau mana nicodata, care nu e iritat niciodata. Un parinte care va spune mai tarziu: am sacrificat atatea pentru tine si tu... asa ma rasplatesti! Cine simte ca nu a gresit niciodata, ca nu are nici un regret, nici o remuscare, nici o vina, nici un motiv pentru care sa-i ceara iertare copilului, sa ridice primul piatra!

Din câte știu eu, nici una din mămicile care au născut nu au avut apoi o revelație misterioasă care le-a oferit instant toată informația ideală necesară creșterii unui copil. În ceea ce mă privește, am citit și înainte să nasc și după și citesc în continuare. Și mi-am ales sursele așa cum sunt și eu. Cărțile pe care le-am preferat erau acelea care descriau metodele și apoi spuneau să alegem varianta care ni se potrivește cel mai bine. Pentru că nu există cea mai bună variantă! Pentru că fiecare familie are cel puțin trei personalități diferite una de alta și diferite de ale altor familii. Pentru că fiecare sistem familial funcționează diferit, are nevoi diferite, are istorii diferite, are probleme nerezolvate diferite, are modalități de a face față situației diferite! 

Cred cu tărie că fiecare are dreptul de a face alegeri în viață. Și mai cred că nu există alegeri perfecte, există alegeri perfecte pentru mine în acest moment. Am citit despre o mămică care își schimba stilul de parenting la fiecare două săptămâni în funcție de cartea citită. Acum se vor găsi unii să critice faptul că nu exista o rutină în viața copilului respectiv, dar acei părinți au făcut ce au știut ei mai bine. Ce e frumos la dreptul de a alege, e că pot alege să mă răzgândesc atunci când eu hotărăsc asta, pentru ca cea mai buna solutie e cea mai buna solutie pana cand nu mai e.

Mămicile care aleg! să își hrănescă copiii cu lapte praf și nu cu lapte matern nu își lasă copiii să moară de foame.  Mămicile care aleg! să culce copiii în pătuț de bebe și nu cu ele în pat nu lasă copilul nedormit. Mămicile care aleg! să poarte copilul în căruț și nu la piept nu lasă copilul fără contact uman. Mămicile care aleg! să lase copilul să plângă nu îl lasă fără dragoste maternă.

Am mai citit ceva interesant în aceste cărți. Și anume faptul că copiii ne iubesc necondiționat și ne iartă atunci când greșim. Faptul că nu e (aproape) niciodată prea târziu pentru a repara o greșeală părintească. Nu trebuie să fim părinți perfecți! Nici nu am putea fi. Dar putem fi părinți suficient de buni! Părinți care vor să-i fie bine copilului și care îl susțin în creșterea lui. 

Sunt sigură că am fost lăsați să plângem când am fost bebeluși și eu și soțul meu. Pentru că atunci nu aveai babyphone, pentru ca nu aveai concediu de crestere a copilului de 2 ani, pentru că trebuia să mergi la lucru sau la câmp și nu puteai fi cu ochii pe copil ca pe butelie. Am primit bătaie copil fiind, am primit pedepse nemeritate/nepotrivite ca durată sau metodă, însă îmi iubesc părinții și știu că au făcut cea mai bună treabă pe care o puteau face ca părinți ai mei. Le mulțumesc că mi-au permis să mă îndepărtez de ei suficient de mult cât să decopăr cine sunt. Le mulțumesc pentru fiecare am încredere în tine, pentru fiecare te iubesc, pentru fiecare mână întinsă când am avut nevoie. Pentru că, iată, am ajuns să am copii la rândul meu.

Pe toată perioada sarcinii am ales! să nu citesc forumurile graviduțelor pentru că mi se păreau pline de informații nenecesare și anxiogene. Astăzi, aleg! să nu citesc anumite bloguri ale mămicilor pentru că descriu  mamicitul ca fiind posibil doar in varianta lor. Citesc cu drag acele povesti care descriu cum a fost mai bine pentru familia respectiva si cand consider ca mi se potriveste si mie aplic, cand nu, nu. Am ales să-mi alăptez copilul exclusiv până aproape de 6 luni, am ales să dorm cu el, am ales să îl port si în brațe și în căruț, dar nu fac o paradă din asta, nu condamn pe cei care au ales altfel și nici nu spun că ceea ce fac eu este cea mai bună metodă posibilă.

Fac greșeli în fiecare zi, cu nemiluita, pentru că încă învaț și pentru că voi învăța toată viața.  Dar, cu siguranță, sunt un părinte suficient de bun pentru că copilul meu crește, râde, se joacă, evoluează în fiecare zi. Și știu că nu va fi un copil perfect (sau  cuminte) ci este și va fi un copil care merită toată dragostea mea.